Noi știm că zero e totuna cu nimic. E gol. E ceva lipsă. Oricât ar fi de adunat și înmulțit, zero e tot zero. Adică nedefinit, cum ar zice matematicienii. Un măr plus zero e tot un măr. O capră minus zero e tot capră. Chiar dacă ridicăm zero la orice putere, tot zero rămâne. 01=0, 02=0, 0100=0, 01000=0, 0n=0! Adică nul. Am citit astăzi că vestitul matematician român Grigore Moisil ar fi concluzionat astfel chestiunea de mai sus: „o nulitate ridicată la putere rămâne tot o nulitate!”
Motto-ul profesorului Moisil ar trebui să ne aprindă niște beculețe în creieri (și poate și la călcâie). Noi credem că urcând în funcții, în ranguri, în grade căpătăm valoare. Și astfel oferim oamenilor „scaune mai înalte decât cărțile pe care le-au citit”, ca să-l parafrazez pe Honore de Balzac. Oferim diplome. Iar prin biserici… amvoane. Paradoxal, cu cât îi urcăm mai sus cu atât sunt mai „nuli”!
Zero adunat cu ceva dă acel ceva. Zero plus unu egal unu. Dar zero ridicat la orice putere e tot nimic. De aceea Dumnezeu ne spune că oricât am urca fără El nu am ajuns nicăieri. Pare utopic, dar El e singurul care poate da putere lui zero!