Bullyingul se naște acasă sub privirile și cu acordul părinților
Bullyingul este un monstru cu o grămadă de fețe și se manifestă diferit la diferite vârste. Prin clasa a 10 – a băieții șmecheri din clasă au făcut o regulă – cine intra pentru prima dată în clasă i se punea fața de masă a catedrei pe cap și era pocnit de băieți din toate părțile. Mai era un obicei să moi buretele de la tablă într-o găletuță cu apă unde era clătit de obicei și să-l storci pe fața altuia mai neajutorat. Toată lumea era în extaz în ambele situații. Caterinca, batjocura, limbajul obscen, pervers și sexual era la ordinea minutului.
Aceasta e perioada care m-a amprentat probabil cel mai mult cu excepția formării mele academice și teologice care a urmat acestei triste perioade din viața mea. Nu vă imaginați însă că am fost o banală victimă pe acolo sau un fel de arhanghel strălucitor cu șase aripi. Nicidecum.
Stau în casă deseori și privesc cum se joacă copiii mei, între ei sau cu verișorii. Există ceva stricat în copii care, sub forme foarte subtile, se manifestă. Ei încearcă să se ridice deasupra celorlalți, să arate că-s mai buni, să-i înjoească pe ceilalți fie prin gesturi, fie prin vorbe, fie prin expresii, fie prin caracterizări etc. Un părinte responsabil trebuie să observe aceste tendințe și să le trateze. Dacă nu le tratezi acum va trebui să te descurci cu un pom bine înrădăcinat și ajuns la maturitate care va da roade amare.
Ce le poți spune copiilor tăi dacă se fac vinovați sau sunt victimile bullyingului?
Recent le spuneam băieților că bullyingul este o formă de denigrare a chipului lui Dumnezeu în om. Când îți bați joc de alt copil pentru cum arată sau pentru lucruri asupra cărora nu are control, tu îți bați joc de Dumnezeu pentru că l-a creat în acest fel.
Am făcut un test și l-am întrebat azi pe Calvin al meu de ce este rău bullyingul, iar el mi-a reprodus astăzi lecția Învățată: “îi jignești creaturile Lui și asta înseamnă că-L jignești pe El, iar dacă Îl jignești pe Dumnezeu o să te duci în iad”. Deci, bullyingul este o chestie serioasă.
Am încercat să le arăt cum ar arăta un bullying îndreptat împotriva lor. Unul e roșcat, unul e creol, unul are pistrui, altul e slăbuț etc. Au fost oripilați la gândul că cineva și-ar putea bătea joc de lucruri asupra cărora ei nu au niciun control și care nu țin câtuși de puțin de ei.
Există bullying pe care copiii îl justifică pentru că ceilalți copii au greșit, au făcut ceva hilar sau sunt mai slabi decât ei. Este necesar să înțeleagă că și ei sunt imperfecți, fac mereu greșeli, sunt stângaci și accidental fac lucruri nepotrivite. Ajută-i să se gândească cum s-ar simți dacă în loc să fie ajutați să progreseze, tu ai face bullying cu ei în fața tuturor.
Râsul prostesc al unor părinți când sunt martori la scene grotești în care plozii lor rostesc prostioare amuzante sau spun lucruri jignitoare către alți copii este pur și simplu incalificabil. Aceea este o sămânță pe care tu o uzi fie lăsându-te amuzat, ceea ce arată ceva profund problematic referitor la inima ta, fie tolerând.
Știu, la un moment dat poate îți vine să-ți iei câmpii și să te duci pentru că te-ai săturat să tot atragi atenția, dar imaginează-ți doar că inima copilului tău este ca o grădină bine udată unde ies la fel de repede buruieni ca și plante bune. Smulge buruinile și cândva plantele bune se vor ridica deasupra tuturor înclinațiilor păcătoase prin puterea Duhului Sfânt.
Copilul nu învață nimic dacă îi zici simplu “taci”, “nu mai vorbi așa” sau chiar mai specific “nu mai jigni ceilalți copii” ori “joacă-te frumos”. Alteori îi strigăm apăsat și exasperați pe nume, cu intensitatea vocii crescând: “Caaaaaalvin”. Le-am încercat pe toate. Nu ajută. Adevărul eliberează de orice păcat, nu tonul, intensitatea sau apelativele verbale. El știe deja că greșește, dar nu are nicio informație pe care să o proceseze și care să ducă din interior la modificarea comportamentului său. El este doar sub supravegherea milițianului care îi dă cu bastonul când greșește.
Fiecare părinte trebuie să găsească acele adevăruri care au cea mai mare priză la copiii lor, dar să nu uităm că scopul nostru nu este o corectare comportamentală, ci mai degrabă să ajungem la inima lor ca ei să vadă păcatul lăuntric, rădăcina păcătoasă și înclinațiile ticăloase care sunt înrădăcinate în ei și care nu pot fi expulzate de acolo decât prin puterea Duhului Sfânt și a crucii Domnului Isus.
De la bullying poți ajunge la Evanghelie. Orice păcat trebuie privit prin credință și dacă faci asta va deveni o oportunitate de a-ți chema copilul la a găsi scăpare în Hristos. Dacă nu e prea mic să facă bullying nu e nici prea mic să se pocăiască de el.
