PREA MARE PENTRU A PUTEA FI FOLOSIT DE DUMNEZEU
„Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.” (Iacov 4.6)
„Căci aşa vorbeşte Cel Prea Înalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este Sfânt: «Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite, şi să îmbărbătez inimile zdrobite.»“ (Isaia 57.15)
Unul dintre ultimele mesaje ale lui G. Fred Bergin, directorul caselor pentru orfani Ashley Down din Bristol, a fost: „Spuneţi‑le fraţilor mei mai tineri că s‑ar putea să fie prea mari pentru a putea fi folosiţi de Dumnezeu, dar niciodată nu vor putea fi prea mici.”
,,Prea mare este ca să‑l poată
Stăpânul folosi vreodată!”
De‑aceea suflete‑nsetate
Ce‑L caută pe Dumnezeu,
Orbecăie un timp în noapte
Şi mor apoi instantaneu.
Ah, Salvatorul vieţii mele,
Vreau inima să nu mă‑nşele
Ca să mă umflu de mândrie
Şi să mă lepezi ca pe‑o zdreanţă;
Util să‑Ţi fiu mereu doar Ţie,
Aceasta‑i marea mea speranţă!
M‑arunc la poala slavei Tale:
Ce sunt, ce am, pe toate ia‑le,
Şi fă din mine o unealtă
Folositoare, eficace!
Altar, cuptor, ciocan şi daltă
Om de ispravă mă vor face.
,,Prea mare este ca să‑l poată
Stăpânul folosi vreodată!”
Aşa ceva nu se va spune,
Nicicând, o Doamne, despre mine,
Căci m‑ai golit de‑ntinăciune
Şi m‑ai umplut, în schimb, cu Tine!
Te rog, întreaga mea fiinţă
S‑o foloseşti, după dorinţă!
Mi‑ai dat pe Duhul Sfânt pecete,
Ce spun, ce fac, pe plac să‑Ţi fie
Şi zilnic cu toţi sfinţii cete
Să‑Ţi pot produce bucurie…
Prelucrare de C.M. a unui fragment dintr‑un poem anonim
Se spune că a fost odată un predicator extraordinar care, pe oriunde se ducea să vestească Evanghelia, izbutea să entuziasmeze mulţimile cu darul elocvenţei sale deosebite, cu geniul şi cultura sa ieşite din comun. Avea toate calităţile pe care şi le‑ar putea dori cineva – la minte şi la trup – şi era însoţit peste tot de un frate sărac şi orb, care nu avea nici un dar, ci pur şi simplu trăia o viaţă sfântă şi îngenunchea în rugăciune ori de câte ori marele predicator vestea Cuvântul.
Într‑o zi, când mulţimea a fost mişcată până la extaz într‑o fervoare şi o devoţiune nemaiîntâlnită, predicatorul a avut o vedenie. A văzut Cerul deschizându‑se şi slava Marelui Tron revărsându‑se spre pământ. Dar, spre surprinderea lui, slava nu a strălucit peste el, ci peste faţa fratelui smerit, îngenuncheat la picioarele lui, şi de pe faţa acestuia s‑a reflectat pe feţele celor din mulţime. Atunci a înţeles că puterea pe care o manifesta în predicare nu era un rod al geniului şi al elocvenţei lui, ci al vieţii curate şi al rugăciunilor fierbinţi ale însoţitorului său.
Provocări zilnice pentru creștini // Edwin și Lillian Harvey