ÎNDURĂRI REȚINUTE
„Totuși Domnul așteaptă să Se milostivească de voi“
(Isaia 30.18)
„Căci este o proorocie, a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de
împlinire, și nu va minți; dacă zăbovește, așteapt‑o, căci va veni
și se va împlini negreșit.“ (Habacuc 2.3)
Noi continuăm să ne rugăm Domnului, şi totuşi, răspunsurile
la rugăciunile noastre zăbovesc. Aşa după cum un gospodar nu
seceră azi ceea ce a semănat ieri, nici noi nu vom obține imediat,
de fiecare dată, ceea ce Îi cerem lui Dumnezeu. Uşa harului se des-
chide în mod sigur, dar nu la prima noastră bătaie. De ce? Pentru
că îndurarea arătată va fi cu atât mai mare cu cât va întârzia mai
mult. Există un timp anumit pentru orice lucru de sub ceruri, şi
orice lucru este frumos la vremea lui. Fructele se coc la vremea lor
şi cele mai gustoase fructe sunt acelea care se culeg în plin sezon.
Îndurările pe care ni le-ar oferi Domnul înainte de vremea potrivi-
tă n-ar fi decât nişte jumătăți de îndurare; aşa că Domnul le reține
până când ajung la coacere deplină, la desăvârşire. Chiar şi Cerul
va fi mai frumos pentru noi, fiindcă nu vom avea parte de Cer îna-
inte ca el să fie pregătit pentru noi şi noi să fim pregătiți pentru el.
Dragostea dumnezeiască este aceea care guvernează în dome-
niul îndurării, şi ea acționează întotdeauna la momentul cel mai
potrivit. Dumnezeu ne binecuvântează în egală măsură prin întâr-
zierile temporare pe care le dictează, cât şi prin răspunsurile acor-
date prompt rugăciunilor noastre.
Nu avem nici cel mai mic motiv să ne îndoim de bunătatea
lui Dumnezeu numai pentru că nu a sosit încă momentul hotărât
de El pentru un anumit lucru: asta ar însemna să ne purtăm ca
nişte copii capricioşi care cer ceva şi apoi, dacă nu primesc acel
lucru imediat, au impresia că nu-l vor mai primi niciodată. Un
Dumnezeu care ştie să aştepte este cu adevărat demn de încrederea
copiilor Săi, care ştiu la rândul lor să aştepte. „Totuşi Domnul aş-
teaptă să Se milostivească de voi“ (Isaia 30.18).
Îndurările Lui nu ajung la capăt nici chiar atunci când s-ar
părea că lucrarea harului Său a fost suspendată în timp ce sufe-
rințele noastre se întețesc. Dar tocmai pentru că ne iubeşte atât de
mult ne pune Domnul la încercare, făcând să întârzie răspunsul
Său aducător de pace. Tatăl nostru ceresc procedează la fel ca Fiul
Său când era pe pământ: „Și Isus o iubea pe Marta, şi pe sora ei,
şi pe Lazăr. Deci, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit
două zile în locul în care era“ (Ioan 11.5-6). Dragostea închide uşa
belşugului divin şi reține revărsarea îndurării atunci când vede că
o perioadă de încercare ar atrage după sine beneficii de netăgăduit.
—C. H. Spurgeon
Provocări zilnice pentru creștini // Edwin și Lillian Harvey
