FĂRĂ VINĂ, DAR NU NEÎNVINOVĂȚIT
„… ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat.” (Filipeni 2.15)
„… ca să vi se întărească inimile, şi să fie fără prihană în sfinţenie, înaintea lui Dumnezeu.” (1 Tesaloniceni 3.13)
Sintagma „fără vină” (sau „fără prihană”) vizează pe cineva care nu se face vinovat sub nici o formă de vreun rău înfăptuit în mod deliberat, sau de vreo greșeală săvârşită cu intenție împotriva unui semen. Cuvântul „curat” înseamnă sincer, simplu, fără amestec de păcat sau răutate înaintea lui Dumnezeu.
A fi fără vină este mult, mult mai ușor decât a fi curat. Nu tot așa ar sta lucrurile dacă „fără vină” ar fi sinonim cu „neînvinovățit”, pentru că nici un om, oricât de „fără vină” ar fi, nu poate scăpa neînvinovățit.
Experiența de veacuri a omenirii a demonstrat că scutul nevinovăției pe care orice om bun îl poartă cu sine prin lume nu poate fi atât de alb încât nimeni să nu arunce cu noroi în el. Unii dintre cei mai sfinți și mai nobili oameni care au trăit vreodată au fost – unii pe tot parcursul vieții lor – ținte sigure pentru săgețile abuzurilor. Atâta timp cât Invidia are ochi fără astâmpăr, Calomnia o imaginație bogată, iar Răutatea un miliard de voci care strigă din umbră, vor exista dușmani, prigonitori și defăimători ai sfinților lui Dumnezeu.
Curăția fără pată a lui Iosif nu l‑a salvat de acuzațiile infame ale soţiei lui Potifar; nici blândețea nobilă a lui Moise nu l‑a ferit de criticile amare ale sorei şi fratelui său; nici slujirea extraordinară a lui Samuel nu l‑a scutit de nerecunoștința fățișă a unor israeliţi.
Văzând asprimea lepădării de sine practicată de Ioan Botezătorul, oamenii nu au putut spune decât: „Are drac!” (Cf. Matei11.18, n.red.).; despre compasiunea fără margini a Mântuitorului omenirii au îndrăznit să murmure: „Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor!” (Cf. Matei 11.19, n.red.).
Dacă ne vom simți vreodată descurajați la gândul că există firi pe care sinceritatea și neprihănirea nu reușesc să le dezarmeze și altruismul nu izbutește să le câștige, să lăsăm Crucea să ne descopere marele adevăr că putem fi consideraţi fără nici o vină, chiar dacă nu trăim nici măcar o singură zi neînvinovățiți.
Dean Farrar
Tu spui că n‑ai nici un duşman?
Să ştii că te făleşti în van!
Oricine stă la datorie
Îşi face adversari o mie!
Tu trebuie vrăjmaşi să ai
Când eşti creştin real în trai.
Altfel, te porţi ca trădător
Al marelui Mântuitor.
Tu nu loveşti păcatul crunt,
Ce faci e lucru prea mărunt;
Nu iei paharul curajos
Din mâna unui mincinos.[1]
Un rău în bine n‑ai schimbat,
Ca omul binecuvântat;
Rămâi în urmă, eşti codaş,
Te‑ai dovedit în luptă laş!
Prelucrare de C.M. a unui fragment dintr‑un poem aparţinând lui Charles Mackay
[1] Probabil se face referire la străvechile ritualuri de genul celui al „fraților de sânge”, în cadrul căruia participanților li se cerea să bea din pahar ca semn al pecetluirii unui legământ. În acest caz, sensul versului este că cel interpelat nu a avut curajul să oprească un ipocrit să intre într‑un legământ pe care știa că nu avea să îl respecte – n.tr.
Provocări zilnice pentru creștini // Edwin și Lillian Harvey
