CHEMAREA NOASTRĂ: SĂ PURTĂM CRUCEA
„Şi oricine nu‑şi poartă crucea, şi nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu.” (Luca 14.27)
„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, […] să‑şi ia crucea în fiecare zi.” (Luca 9.23)
Lucrarea specifică a creștinului este să‑şi poarte crucea. Aceasta este menirea lui, vocaţia lui, profesia lui. Dacă meseria ceasornicarului este să se ocupe de ceasuri, chemarea fiecărui creștin este purtatul propriei sale cruci: când se află acasă, când este plecat la muncă, la cumpărături, la piață sau pe câmp. Multe descurajări și multe provocări îl îndeamnă să‑şi lase crucea jos. Uneori îl apasă greu, dar gândul la răsplată îi înnoiește puterea. El îşi recapătă speranţa strălucitoare și pornește iarăşi mai plin de bucurie pe drumul spre Cetatea Cerească.
Prin cruce, adică prin comportamentul său, creștinul se deosebește radical de un om care iubește lumea.
Atâta timp cât un credincios îşi va purta crucea, în realitate crucea îl va purta pe el. Îl va călăuzi prin labirinturi întunecate. Îl va ocroti ca un scut în crize primejdioase.
Dacă în societatea romană, criminalii care urmau să fie crucificați erau obligați să‑și poarte crucea până la locul execuției, creștinii își duc crucea până la locul biruinței. Iar dacă vreodată crucea unui credincios ar fi atât de grea încât să‑l zdrobească și să‑i provoace moartea, așa cum s‑a întâmplat în cazul diaconului Ștefan, asemenea acestuia creștinul respectiv vede cerul deschis, pe Rege în splendoarea Lui și cununa slavei cerești.
În toate acestea, el este mai mult decât biruitor.
Creştinii sunt chemaţi la suferinţă,
Şi‑abia apoi ajung la biruinţă;
Nu poţi să‑mbraci veşmântul slavei Sale
’Nainte de‑a fi mers pe‑ngusta cale.
Credinţa răbdătoare‑şi ia răsplata,
Nu dacă pune crucea jos, şi gata…
Cununi cereşti vor sta cândva pe frunte
Cui n‑a‑ncetat păcatul să‑l înfrunte.
În Tine, Doamne, noi ne‑am pus speranţa,
Căci numai Tu poţi înclina balanţa
Spre biruinţa rămăşiţei Tale,
Ce merge‑n pas de marş pe‑a crucii cale,
Zărind acele clipe minunate
Când Dumnezeu va fi El totu‑n toate.
Prelucrare de C.M. după un poem publicat în Medalii religioase
Dacă Dumnezeu îţi aşază în calea ta o cruce, să ştii că nu poţi ajunge în Cer trecând pe alături.
Crucea lui Cristos este cea mai uşoară povară pe care am purtat‑o vreodată; este o povară în măsura în care aripile sunt o povară pentru păsări, sau pânzele pentru o corabie. Numai crucea îmi umflă pânzele sufletului ca să pot ajunge la limanul dorit.
Aceia care văd cu ochii credinței pe Dumnezeul invizibil și Cetatea Cerească nu iau în seamă pierderile și costurile actuale ale umblării pe drumul crucii.
Samuel Rutherford
