PACEA LUI DUMNEZEU – BAROMETRUL NOSTRU
„Pacea lui Cristos… să stăpânească în inimile voastre.” (Coloseni 3.15)
„Însuşi Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea în orice fel.” (2 Tesaloniceni 3.16)
Ceea ce nu putem face în liniște, nu putem face în siguranță. Orice lucru care ne strică liniștea sau ne tulbură pacea interioară este dăunător pentru viața noastră duhovnicească. Dacă ne dăm seama că o anumită acțiune ne amenință pacea, putem fi siguri că izvorul acela este unul otrăvit, și atunci nu ar mai trebui să bem din el. Conștiința noastră s‑ar putea să nu detecteze nimic rău, dar pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere şi care, tocmai de aceea, operează într‑o sferă mai înaltă, este un instrument mai delicat, care se ocupă de probleme prea subtile pentru a fi rezolvate numai cu ajutorul conștiinței omeneşti.
Pacea lui Dumnezeu nu va accepta nici o activitate la care Cristos să nu poată fi invitat și să nu I se poată oferi locul de onoare. Ea ar trebui să fie pentru noi ceea ce este barometrul pentru marinari. Dacă pacea este tulburată şi scade, trebuie să luăm seama. Ori de câte ori simțim că ea este amenințată, trebuie să ne întoarcem pe urmele propriilor noștri pași.
În toate situaţiile în care avem anumite îndoieli şi ne confruntăm cu impulsuri și motivații contradictorii, care par să ne tragă în direcții opuse, cea mai sigură opțiune este să lăsăm „pacea lui Dumnezeu” să stabilească filiera pe care ar trebui s‑o urmăm. Sub conducerea Lui atentă, sufletul se stabilizează într‑o supunere calmă și decisă față de legea lui Cristos.
Inima și viaţa unui om nu sunt tulburate de circumstanțe, ci de el însuși. Cauza neliniștii noastre trebuie căutată în faptul că voința noastră nu este în armonie cu voia lui Dumnezeu.
Din New Testament Holiness de Thomas Cook. Folosit cu permisiunea Epworth Press91
Doamne‑acoperă cu pacea zarva din cuvânt şi fapte,
Să putem percepe‑n tihnă ale Tale sfinte şoapte;
Lasă‑Ţi binecuvântarea peste noi, tăcut, să cadă
Cum căzuse‑odată mana în tăcere, nu ca pradă.
Lasă pacea Ta deplină ca o rouă să coboare
Peste inimi frământate de dureri, nevoi, frustrare;
Orice zarvă să‑nceteze, să dispară presiunea,
Şi cu‑o viaţă ordonată să‑Ţi cinstim înţelepciunea.
Pacea care răcoreşte şi balsamul dat s‑aline
Lasă‑le să stingă focul ce dorinţa ne‑o‑ntreţine;
Simţurile s‑amuţească, să dea dosul firea veche,
Chiar prin flăcări, vânt, cutremur să‑Ţi simt şoapta la ureche.
––J.G. Whittier92
Provocări zilnice pentru creștini // Edwin și Lillian Harvey
