„Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale.” (Psalmul 73:28)
Firește că un proaspăt convertit nu poate semăna mult cu Dumnezeu, însă el are ceva din asemănare cu divinitatea, și astfel Dumnezeu îl poate recunoaște așa cum este, iar îngerii recunosc asemănarea de familie. Așa stând lucrurile, există o problemă gravă printre creștini. Problema este sentimentul că Dumnezeu este foarte departe sau viceversa. Este greu să te bucuri dacă nu simți, căci a simți înseamnă a te bucura. Este greu să te bucuri când suferi acea senzație de îndepărtare. Majoritatea creștinilor suferă de acea senzație de îndepărtare divină. Ei știu cu certitudine că Dumnezeu este cu ei; sunt siguri că sunt copiii lui Dumnezeu și te pot duce la Noul lor Testament subliniat ca să-ți dovedească cu seriozitate și obiectivitate că au fost îndreptățiți și regenerați. Ei pot depune mărturie că sunt a lui Dumnezeu și cerul va fi casa lor. Au teologia în cap, dar suferă de o senzație de îndepărtare. Să știi ceva în capul tău este una, iar a-l simți în inima ta este cu totul și cu totul altceva. Cei mai mulți creștini caută să fie fericiți fără a avea sentimentul prezenței lui Dumnezeu.
Doamne, tânjesc să fiu atras mai aproape de Tine. Sunt flămând și însetez după prezența Ta în viața mea azi. Mă rog ca prezența Ta să fie o realitate pentru mine azi. Amin.
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
1 comment
Buna ziua