„Știţi că mai pe urmă, când a vrut să capete binecuvântarea, n-a fost primit, pentru că, măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe.” (Evrei 12:17)
Creștinul obișnuit crede că, întrucât a auzit un adevăr, acum are acel adevăr. Spiritualitatea nu este ca educația. În educație citești manualele, memorezi câteva date și ești stăpân pe subiect. Cu spiritualitatea nu este așa. Numai Duhul Sfânt vă poate da luminarea care va face ca cuvintele pe care le auziți să ne deschidă inima pentru ca adevărul să devină parte din noi. De multe ori, în calea lucrării de luminare a Duhului Sfânt stau lucruri. Acestea diferă de la un creștin la altul. Înlăturarea reziduurilor spirituale este un proces continuu, iar instrumentul care trebuie utilizat este pocăința. Trebuie să începem să ne pocăim de lipsa noastră de sfințenie în prezența Celui Sfânt; să ne pocăim de îngăduință prea mare de sine în prezența Cristosului altruist; să ne pocăim de asprimea noastră în prezența Cristosului binevoitor și iertător. Trebuie sa ne pocăim de atitudinea noastră călduță în prezența Cristosului plin de zel, care arde ca o flacără. Duhul Sfânt ne va călăuzi pe fiecare în domeniul în care avem nevoie să ne pocăim.
Duh al Dumnezeului cel viu, ce mare nevoie am de Tine ca să mă conduci pe calea veșnică. Am tendința de a deveni călduț, dar mă rog ca Tu să mă atingi cu foc de pe altarul de sus. În numele binecuvântat al lui Isus mă rog. Amin.
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
