„Și a adăugat: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov.” Moise și-a ascuns faţa, căci se temea să-L privească pe Dumnezeu.” (Exodul 3:6)
Mulți creștini au învățat să trăiască urmându-L pe Domnul de la distanță. Pe măsură ce am îmbătrânit, am învățat să trăim în obscuritate și umbre, fără ca asta să ne deranjeze prea tare. Am învățat să trăim în frig și să nu ne deranjeze. Petru L-a urmat pe Domnul de la depărtare, dar când Domnul S-a întors și L-a privit, Petru s-a dus afară și a plâns cu amar. Tu ai lacrimi pentru neasemănarea ta cu Isus? Ai lacrimi pentru acea distanță dintre tine și Dumnezeu, care în realitate nu este deloc distanță, dar totuși o simți că există? Ești recunoscător și mulțumitor pentru fiecare lucru binecuvântat și pentru bunătatea, îndreptățirea și harul bun a lui Dumnezeu din viața ta. Dumnezeu a fost așa de plin de har. Cu toate acestea, nu poți scăpa de senzația că Dumnezeu pare departe de tine. Știi că nu este, dar simți că este. Poate că ai dat voie prea marii îngăduințe de sine, spiritului răzbunător, atitudinii călduțe sau a spiritului lumesc să pună un nor peste fața lui Dumnezeu. Ce ai de gând să faci cu asta? Când tu ai de-a face cu norul, soarele strălucește la fel de tare ca întotdeauna. Nimic nu poate lua locul trăirii în prezența manifestată a lui Dumnezeu. Oh, să-I privești fața cu minunare adoratoare și închinare!
Doamne, tânjesc să-Ți privesc fața. Tânjesc să Te văd așa cum dorești Tu să Te văd, fără toate piedicile păcatului și răzvrătirii. Pot face asta numai prin Isus Cristos, Mântuitorul meu. În numele lui mă rog. Amin.
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
