„Doamne, Tu mă cercetezi de aproape și mă cunoști, știi când stau jos și când mă scol și de departe îmi pătrunzi gândul.” (Psalmul 139:1-2)
Când creștinii se adună laolaltă într-o adunare, ce o face să fie adunare creștină? Singurul lucru care o face să fie creștină este că Dumnezeu este acolo, în mijlocul lor. Două creaturi pot fi în aceeași încăpere, fiind totuși la milioane de kilometri distanță. Dacă ar fi posibil să pui un înger și o maimuță antropoidă în aceeași încăpere, nu ar exista nici o compatibilitate, nicio comuniune, nicio înțelegere, nicio prietenie; ar fi doar distanță întrucât îngerul strălucitor și maimuța băloasă și voioasă ar fi infinit de departe unul de altul, cu toate că s-ar afla în aceeași încăpere. Când ajungem la lucruri intelectuale, spirituale sau sufletești, atunci spațiul, materia, greutatea și timpul nu au niciun sens. Dacă un necredincios vine la biserică și stă în aceeași bancă cu un credincios duminică dimineața, ei se afla la kilometri întregi distanță în privința celor spirituale. Nu există nicio părtășie acolo. Miezul părtășiei creștine este faptul că Dumnezeu este prezent, dar mai mult decât atât, noi cunoaștem efectiv prin trăire prezența lui Dumnezeu în mijlocul nostru. O persoană nemântuită nu poate trăi niciodată asta, dar ar trebui să fie trăirea constantă a creștinului.
Dumnezeule drag și Tată al Domnului nostru Isus Cristos, părtășia de care mă bucur cu frații mei credincioși se datorează părtășiei mele cu Tine. Mă rog să rămân în aceeași părtășie până când ne vom întâlni toți în cer. Amin.
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer