„Domnul judecă popoarele: fă-mi dreptate, Doamne, după neprihănirea și nevinovăţia mea!” (Psalmul 7:8)
Oricând se aplică dreptatea unei situații morale, aveți o judecată. Un om este chemat la tribunal ca acuzat; altul este reclamantul. El îl acuză pe acuzat de ceva. Îi aveți pe acești doi oameni, iar înaintea lor există o situație morală legală și justiția trebuie să decidă care are dreptate. Când un judecător pronunță o judecată, el se pronunță asupra unei situații morale – dacă este o infracțiune penală sau doar o problemă juridiciară obișnuită. Prin urmare, judecata poate fi favorabilă sau nefavorabilă. De fiecare dată când folosim cuvântul “judecată” ne imaginăm că este o judecată nefavorabilă, dar nu este întotdeauna așa. Uneori tribunalul va da o judecată favorabilă. Verdictul nu este întotdeauna “vinovat”, iar câteodată se dă un verdict contrar în funcție de ce spune dreptatea despre starea morală. Dacă respectivul a fost nedrept în purtarea sa, sentința este vinovat. Dacă a fost drept, sentința este nevinovat. Asta este dreptatea. Este echitate morală, echilibru talerelor echilibrate simetric așa încât să nu fie prea mult aici și prea puțin acolo, nici prea puțin aici și prea mult acolo, ci chiar așa cum trebuie.
Dumnezeule drag, dreptatea Ta nu poate fi contestată. Te laud azi pentru dreptatea pe care ai pus-o peste mine. Mă rog ca viața mea să-Ți aducă slavă și laudă. Amin.
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
