“Căci așa vorbește Cel Preaînalt, cărui locuință este veșnică și al cărui nume este sfânt: “Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie; dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite și să îmbărbătez inimile zdrobite.” (Isaia 57:15)
Nu demult, răsfoiam cărți într-un anticariat, examinând o parte din cărțile care sunt populare la ora actuală. Trebuie să mărturisesc că n-am cumpărat niciodată o carte care este populară. Uneori, cartea populară este cea mai superficială, cel puțin în experiența mea. Cercetând aceste cărți, am observat că și în ele am pierdut esența și am devenit animatori. Uitați-vă cu ce s-au hrănit părinții noștri protestanți. Mulți dintre ei nu aveau o educație deosebită, dar cărțile pe care le citeau erau cărți elevate, sfinte și evlavioase scrise de oameni fermecați de prezența lui Dumnezeu. Ei citeau “Viața și moartea sfântă” a lui Taylor; “Călătoria pelerinului și Războiul sfânt” de Bunyan; “Paradisul pierdut” de Milton. Astăzi roșesc când mă gândesc la autorul religios care este pus în mâna bieților noștri copii. Mă rog în fiecare zi ca spiritul seriozității să cadă încă o dată peste biserică în așa măsură încât să avem un apetit insațiabil nu doar pentru lucrurile profunde ale lui Dumnezeu, ci și pentru Dumnezeu Însuși. Când omul își hrănește sufletul cu gândurile elevate și nobile ale lui Dumnezeu, îi dispare apetitul pentru religia diluată din ziua de azi.
Doamne, lumea mă face câteodată să devin neliniștit. Este așa de ușor să fiu implicat fără voie într-o lume opusă lui Dumnezeu. Liniștește-mi duhul în Tine azi. În numele lui Isus, amin.
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
