“Cum a pornit pe poporul Său ca pe niște oi și i-a povățuit ca pe o turmă în pustiu. Cum i-a dus fără nici o grijă, ca să nu le fie frică, iar marea a acoperit pe vrăjmașii lor.” (Psalmul 78:52-53)
Domnul nostru Isus, când a văzut mulțimile, le-a văzut ca pe niște oi fără păstor. Le-a văzut situația, a înțeles-o pe deplin și a fost mișcat de compasiune. El le-a spus ucenicilor: “Dați-le să mănânce.” Cu alte cuvinte, îi îndruma pe ucenici să facă ceva în legătură cu o situație existentă în acel moment. Compasiunea Lui a fost activă față de oameni, deoarece i-a văzut așa cum erau în realitate. Compasiunea lui Dumnezeu este îndreptată spre viața ta așa cum ești în realitate, nu cum crezu tu că ești. Extrem de mulți oameni sunt îndurători în patul lor, îndurători în casele lor minunate, îndurători în mașinile lor nou-nouțe, însă compasiunea lor nu este activă. Ceea ce văd nu îi mișcă să acționeze. Poate că citesc despre cineva care suferă și zic: “Ce îngrozitor. Acea biată biată familie este distrusă și a ajuns în stradă, n-are unde să se ducă.” Apoi își văd de treburile lor și uită situația cu pricina. Ei au simțit compasiune un minut și jumătate, dar compasiunea lor nu a fost activă. Adică nu au făcut nimic cu ea. Compasiunea lui Dumnezeu Îl face să între în acțiune. Compasiunea lui Dumnezeu Îl constrânge să Se implice direct în viața voastră. Lui nu Îi e doar milă de voi, ci are o compasiune activă față de voi și de situația voastră până acolo că Se implică în viața voastră. “Bunătatea și îndurarea mă vor însoți negreșit toată viața mea; Și pe vecie în casa lui Dumnezeu va fi locuința mea.” – Psaltirea scoțiană –
Dragul meu Păstor Mântuitor, care mă conduci pe cărarea dreaptă a neprihănirii, nu mă tem de niciun rău pentru că Tu Te-ai insuflat în treburile mele, lucru pentru care Îți sunt veșnic recunoscător. Amin.
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
