Toţi oamenii sunt speciali; afirm acest lucru bazat pe Scriptură.
Noi toţi avem șansa de a purta chipul lui Dumnezeu iar dacă ne nevoim, ne dorim, putem să-L reprezentăm pe Dumnezeu. Privind spre noi, Dumnezeu dorește să fim:
• lumină în întuneric,
• lucrători în vie,
• luptători în rugăciune.
Din nefericire, nu toţi oamenii își înţeleg chemarea și acceptă, prin credinţă, rolul încredinţat. Printre aceștia există o categorie cu totul specială; Biblia îi descrie iar noi îi putem defini. Ei își ascund nenumăratele frustrări în spatele unor fraze bine elaborate ce sună extrem de frumos și, culmea, prind la public.
Acești oameni speciali își maschează propriile falimente din viaţa spirituală și relaţională mutând privirea altora din dreptul lor în dreptul altor oameni.
Unii o fac în mod conștient, motivaţi de diabolicul gând „cea mai bună apărare este atacul”. Alţii, instinctiv, deturnează privirile celor din jur altundeva.
Toate aceste acţiuni nu sunt de fapt decât o încercare de furt. Se mint pe ei înșiși iar în jurul minciunii oamenii roiesc ca muștele deasupra mierii; vorbele celui ce trăiește în minciună îi atrag, pentru că întunericul caută întunericul.
În schimb adevărul este nedorit, necăutat, nepreţuit. În răutatea lor, acești oameni sunt mai insensibili decât piatra, mândria lor spirituală mai deșartă decât pulberea. Sunt mai insensibili decât crocodilul despre care se spune ca varsă lacrimi pentru victime. Unii se aruncă în apa botezului, dar după ce li se uscă hainele vor fi la fel ca înainte. Au învăţat același răspuns, de la cei ca și ei; transmit din generaţie în generaţie „mă poticnesc!”„De ce nu te rogi?, „de ce nu cânţi?”, „de ce nu aduci darul la Casa Domnului?”, „de ce nu te bucuri de fraţii răscumpăraţi?”, „de ce nu te bucuri cu ei?”. Răspunsul? „Mă poticnesc!”
Iată care sunt cauzele, adevăratele cauze, scuturile sub care se ascund cei ce se poticnesc:
Iată care sunt cauzele, adevăratele cauze, scuturile sub care se ascund cei ce se poticnesc:
1. Imaturitatea
De obicei, se poticnesc cei cu mulţi ani în creștinism, dar care au rămas copii la minte și în atitudine. Autorul epistolei către Evrei, spune: În adevăr, voi care de mult trebuia să fiți învățători, aveți iarăși trebuință de cineva să vă învețe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu și ați ajuns să aveți nevoie de lapte nu de hrană tare. Și oricine nu se hrănește decât cu lapte, nu este obișnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este prunc. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a cărora judecata s-a desprins prin întrebuințare să deosebească binele și răul.
2. Invidia
Ei își spun „Eu merit pentru că…”, „dacă aș fi eu pastor, să vezi ce aș face!”. Invidia este o boală a sufletului, o cauză a nefericirii, tristeţii și neadaptării noastre. Este o emoţie, pe care ne străduim din răsputeri s-o ascundem. Luptăm cu noi înșine, ne consumăm timp, uneori bani, energie ca să mascăm invidia, de multe ori în spatele unui zâmbet tâmp.
Invidia nu poate fi justificată și te simţi meschin și umil pentru că o trăiești, pentru că găsești motive să o trăiești.
Invidia, în accepţiunea largă, este o trăire de ciudă faţă de cineva care are sau face ceea și noi am dori să avem ori să facem.
Talentul trezește invidie în sufletele mici și admirație în sufletele alese. Socrate spunea că invidia este ulcerul sufletului. Pentru Aristotel invidia este un fel de întristare pentru fericirea de care se pare că se bucură egalii noștri. Nu vei fi niciodată fericit dacă te vei mânia că cineva este mai fericit decât tine.
3. Ipocrizia
Masca de creștin le prinde bine. Ipocriţii sunt oamenii care nu sunt creștini dar cărora le place să se ascundă în spatele acestei titulaturi; ei sunt oameni cu o gândire dublă.
Vor acceptul oamenilor, dar nu le pasă de părerea lui Dumnezeu. Ipocriţii se poticnesc în orice: în laudă și închinare, în video-proiector, internet, tobe, muzica de la pian, în cel ce predică și are barbă. Ei sunt cei mai buni aruncători de pietre.
Dragii mei, Biblia ne prezintă oamenii lui Dumnezeu ca fiind: oameni tari, oameni destoinici, lucrători vrednici, creștini maturi!
Oamenii care lucrează, nu se lamentează. Oamenii gata de slujire, nu gălăgioși și zgomotoși.
Privește spre tine și vei descoperi adevăratele pietre de poticnire.
Acestea trebuie eliminate:
1. Denaturarea;
2. Delăsarea spirituală;
3. Dragostea „răcită”;
4. Duritatea judecaților;
5. Luarea în deșert a Numelui Lui.
Cu dragoste, Ciprian Bârsan
