Azi am primit de la una din fetele mele un mail despre… ascultare. O fărâmă din scrierile celebrului John Newton. Fostul comerciant de sclavi, care după ce s-a pocăit și a devenit creștin, a scris celebra piesă „Amazing Grace” (1779). Mi-a plăcut că Newton, preotul anglican născut în 1725 și convertit la 23 de ani, argumenta ascultarea în felul următor: „Dacă doi îngeri ar trebui să primească în același moment o sarcină din partea lui Dumnezeu – unul să coboare și să conducă cel mai mare imperiu al lumii, iar celălalt să meargă și să măture străzile celui mai mărunt sat al acestuia, lor le-ar fi indiferent ce serviciu i-ar reveni fiecăruia, postul de conducător sau măturător, căci bucuria îngerilor stă numai în ascultarea de Dumnezeu”.
Slujbele mici aduc bucurii mari? – de Nicolae.Geantă
Oare ce știu îngerii și noi încă nu? M-am gândit că de multe ori am fost paraponisit de slujba „măruntă” care o săvârșesc. Și indignat de slujbele „mărețe” ale altora din jur. M-am gândit că slujba cu boabe de rouă nu satisface pe nimeni. Iar gândurile mele, evident, m-au ținut prizoniere tristeții. Dar azi am descoperit ceva uimitor: Oare ar fi îndrăznit vreunul din îngeri să refuze sarcina încredințată? Nicidecum. Pentru ei orice slujbă face onoare Stăpânului.
Ați putea spune: „dar frate, slujbele mici nu aduc decât bucurii mici!” Greșit. Bucuriile sunt mici când lipsește ascultarea. Indiferent de tipul slujbei îndeplinite, Dumnezeu nu așteaptă decât să îți onorezi datoria!
Ah, era să uit: știai că putem sluji fără iubire, dar nu putem iubi fără slujire? Dar că marea bucurie a Cerului e alcătuită din miliarde de bucurii mărunte?
Slujiți Domnului cu scumpătate! Bogăția cuiva e dată de slujire nu de conducere!