Chiar în afara orașului românesc Sighetu Marmației, și peste râul negru Tisa, o rulotă stă în noaptea întunecată.
Strălucirea farurilor vehiculelor luminează figuri întunecate: femei, copii și bătrâni – familii care fug de războiul din Ucraina. Au parte de un zbor lent, deliberat. Linia de mașini se întinde pe 15 kilometri, aproximativ 10 mile. Unii și-au petrecut deja o noapte aici așteptând în frig, sperând să ajungă la Sighet, și în siguranță.
Când vor face în sfârșit acea traversare, vor găsi creștini gata să ofere ajutor. Bisericile baptiste și penticostale din nordul României lucrează împreună pentru a-i întâmpina pe cei care încearcă să scape. Și această poveste se repetă la punctele de control din țările de-a lungul granițelor de vest și de sud ale Ucrainei.
La mai puțin de două săptămâni, după ce Rusia a invadat Ucraina, cel puțin două milioane de ucraineni și alții, au fugit din țara lor sfâșiată de război, potrivit Națiunilor Unite. Mai mult de jumătate au intrat în Polonia, dar sute de mii se revarsă și în țările înconjurătoare mai mici.
Această tendință se poate accelera. În timp ce orașul Odessa din sudul Ucrainei se pregătește pentru un potențial atac rusesc, Republica Moldova, se pregătește pentru posibilitatea ca un număr tot mai mare de refugiați ucraineni să vină de-a lungul frontierei lor comune.
Pe măsură ce războiul continuă, bisericile din Europa de Est s-au mobilizat pentru a-i sluji pe refugiații din Ucraina. Transformându-se în stații de drum pentru călătorii obosiți, ei oferă hrană, adăpost, transport și speranța mântuirii. Iată câteva capturi ale slujirii pentru refugiații din Moldova și România.
Chișinău, Moldova
Pe măsură ce a izbucnit războiul în Ucraina, pastorul Mihai Chisari de la Biserica Imago Dei din Chișinău, Moldova, a făcut o călătorie la Odessa, Ucraina, pentru a ajuta la evacuarea unui prieten misionar. Când au ajuns la granița din Palanca, el și-a dat însă repede seama de amploarea crizei. Mașinile erau la coadă. Mii erau evacuate. Guvernul Republicii Moldova a fost copleșit.
Imediat, Chisari s-a întors acasă și a închiriat o dubă. A călătorit două ore înapoi la Palanca pentru a oferi ajutor. „Primii care au reușit”, spune el, „au fost oameni din Turkmenistan, Azerbaidjan și Iran, studenți și muncitori din Odesa”. Chisari a putut să-i transporte la Chișinău, să-i adăpostească în biserica sa și să împărtășească dragostea lui Dumnezeu.
Nu mi-am imaginat niciodată că biserica mea va fi pe jumătate plină de musulmani.
În primele zile, biserica sa nu slujea multor etnici ucraineni. În schimb, Imago Dei a găzduit studenți internaționali din Nigeria, Camerun, Etiopia, Nepal și India. Stăteau una sau două nopți, apoi mergeau la următoarea oprire.
Acum, cei care vin sunt în primul rând femei și copii din sudul Ucrainei. Când ajung, Imago Dei le oferă hrană, haine și produse de îngrijire personală. Deoarece în clădire nu există dușuri, membrii bisericii și-au deschis casele. (Chisari spune că atunci când ai petrecut 30 de ore într-o mașină, evident ești pregătit pentru un duș).
Deși majoritatea refugiaților rămân la biserică doar pentru o perioadă scurtă de timp – și în ciuda barierei lingvistice – Imago Dei încearcă să slujească nevoilor lor emoționale și spirituale. Mamele credincioase își aduc copiii să viziteze familiile aflate încă în stare de șoc. În timp ce copiii se joacă împreună în sanctuar, mamele se adună să se roage.
Congregația îi ajută și pe călători să-și continue călătoria. Prin coordonarea cu bisericile din întreaga regiune, aceștia pot ajuta străinii care călătoresc, punându-i în legătură cu creștinii din orașele sau țările din apropiere. Împreună, congregațiile au organizat coridoare pentru călătorii – aproape ca o cale ferată subterană – oferind sprijin logistic și asistență cu privire la documente.
Dar nu toată lumea este în mișcare. Unii au ales să rămână. În ultimele două duminici, slujbele de la Imago Dei au fost pline. Acum se oferă traducere în timpul închinării. Ei au dezvoltat, de asemenea, un pliant de evanghelizare, în mai multe limbi. Este scrisă ca o scrisoare către un prieten, abordând cu sensibilitate răul războiului. „Cei care vin aici sunt răniți. Ei sunt convinși că Rusia este în mod evident tipul rău”, spune Chisari. „Dar un lucru pe care încercăm să-l arătăm – într-un mod subtil – este că toți avem această problemă cu răul. Problema este păcatul nostru.”
Sighetu Marmației, România
În dimineața de duminică, de după izbucnirea războiului, Gabriel Michnea a stat în fața micii sale congregații românești după două ore de somn. El a stat treaz cea mai mare parte a nopții rugându-se pentru ajutorul lui Dumnezeu pentru a-și motiva membrii bisericii să răspundă la potopul de ucraineni care treceau granița. Pastorul și-a chemat congregația să se angajeze: „Este timpul ca noi să facem ceva pentru oameni – pentru oamenii din afara bisericii.”
În acea după-amiază, Biserica Baptista Betania din Sighet, a intrat în acțiune. Un grup de bărbați a vizitat casele membrilor pentru a colecta pătuțuri, saltele, pături și prosoape. Ei au transformat subsolul bisericii și, în cele din urmă, sanctuarul ei, într-un adăpost.
Dintre cei 120 de refugiați pe care i-au găzduit în acea săptămână, primul care a sosit, a fost soția unui pastor ucrainean pe nume Vosya Potiak. Vosya este însărcinată în șase luni. Când luptele au izbucnit în orașul ei Krychovo, ea a fugit, lăsându-și în urmă soțul care va rămâne și va sluji în Ucraina. Între timp, Vosya lucrează neobosit la Biserica Baptist Betania, ajutând la traducerea și slujirea colegilor ei refugiați.
Ca răspunsul multor credincioși din alte țări est-europene, bisericile din Sighet nu s-au mulțumit pur și simplu să primească și să hrănească pe cei care vin. De asemenea, furnizează bani pentru benzină, pentru refugiați, ajutându-i să găsească apartamente în orașele din apropiere, chiar aranjează călătorii în locații mai îndepărtate, cum ar fi Budapesta sau Praga.
Cel mai recent, Michnea a început să facă excursii în Ucraina, cu un convoi de frați creștini. Bisericile din nordul României coordonează eforturile de a livra, peste graniță, camioane cu bunuri donate, cum ar fi ulei, făină și apă. Au identificat o rețea de pastori ucraineni care pot primi articolele (într-o locație nedezvăluită), apoi se pot întoarce în orașele din regiunea Transcarpatică pentru a le distribui – un efort atât umanitar, cât și evanghelistic.
Ceea ce îl entuziasmează pe Michnea este modul în care congregația sa a răspuns la această criză. „Oamenii bisericii noastre sunt cu adevărat pietre vii”, spune el. Sunt dornici să ajute. Ei se întâlnesc pentru rugăciune. Ei depun mărturie despre Hristos și Evanghelia Lui. Le-a spus în ultimele două săptămâni: „Acum este momentul să punem în practică tot ceea ce am predicat.”
Acum este momentul perfect să ne trăim credința și să facem binele la care suntem chemați.
Lumină pentru Lume
Fie că este vorba de o ciorbă sau un loc cald unde să doarmă, o clinică improvizată sau o casă de rugăciune – chiar și doar o amânare temporară de la viața pe drum – biserica este o stație crucială pentru refugiații obosiți. Nu pentru că aceste clădiri oferă cele mai bune locuri de cazare sau cel mai sigur spațiu, ci pentru că în ele se află pietrele vii în care locuiește Dumnezeu.
Frumusețea mântuirii lui Hristos și a noii creații este afișată în cei pe care i-a salvat și în cei pe care îi folosește pentru a-i salva pe alții cu dragostea Lui. Pe măsură ce biserica își îndeplinește misiunea de a fi o lumină în întuneric, Dumnezeu își împlinește scopurile de a aduce mântuire. Înapoi în România, Mihai Chisari vede deja o licărire de speranță în întunericul acestor zile: „Am fost martor la mulți care sunt deschiși și curioși. Văd cum Dumnezeu lucrează deja. Încă vom vedea recolta.”
Elliot Clark
9 Martie, 2022
Sursă text: GospelCoalition
Sursă poză reprezentativă: AssociatedPress-fotograf Andreea Alexandru
