Ce legătură este între cuvintele unui puritan din secolul al XVII-lea și alegerile din SUA din 2024?

Autorul Epistolei către Evrei le reamintește creștinilor că sunt înconjurați de un „nor așa de mare de martori” (Evr. 12:1). În ultimii 2000 de ani de istorie creștină, acest „nor” a tot continuat să crească în dimensiune. Oameni și evenimente au contribuit la construirea comunității bisericii creștine așa cum există ea astăzi.

Începuturile unei povești remarcabile: o „cetate așezată pe un munte”

Părinții fondatori a viitoarei Americi care au călătorit cu vasul Mayflower și au fondat colonia Plymouth, în 1620, au fost primii dintr-o serie de valuri ai celor numiți puritani și s-au așezat în zona numită de ei New England (Noua Anglie). Majoritatea acestor emigranți „evlavioși” au sosit în America de Nord între 1630 și 1640. Aceasta a devenit cunoscută drept „Marea Migrație”.

Printre aceste valuri de emigranți puritani, poate cea mai importantă migrație a avut loc în 1630, când John Winthrop a condus așa-numita Flotă Winthrop, cu 700 de persoane care au călătorit pe unsprezece nave. Această mare mișcare a dus la fondarea orașului Boston și a coloniei Massachusetts.

Natura fundamentală a acestei noi așezări a fost clarificată în manifestul lui Winthrop, „Un model de dragoste creștină”. În acesta se spune:

Suntem un grup de oameni care ne declarăm urmași ai lui Hristos, în care, deși am fost separați unii de alții de o distanță mare, și am avut ocupațiile noastre la fel de departe, totuși ar trebui să ne considerăm uniți prin această legătură a dragostei, și să trăim în practicarea ei… Trebuie să fim uniți în această lucrare ca un singur om.

Din cuvintele lui Winthrop reiese foarte clar că aceasta nu urma să fie doar o altă inițiativă comercială. Avea să fie distinctă din punct de vedere spiritual și un exemplu pentru toată lumea. Pentru că, așa cum le-a explicat Winthrop tovarășilor săi din călătoria pe mare spre America de Nord, noua lor așezare ar trebui să fie o „cetate așezată pe un munte” (citându-l pe Isus în Matei 5:14-16). Această frază avea să fie folosită de multe ori de atunci în context nord-american.

Coloniștii din Massachusetts Bay își doreau să întemeieze un centru al evlaviei, comunități biblice în care toată viața ar fi trăită în conformitate cu scripturile creștine. Nu este greu de înțeles cum acest lucru s-a transformat de-a lungul secolelor într-o credință în „excepționalismul american”.

În plus, și alte sentimente au început să se coaguleze în jurul unei atitudini de scop instituit în mod divin. Din păcate unele din aceste sentimente și atitudini au început să aibă caracteristici foarte îndepărtate de harul frazelor evanghelice pe care le-au împrumutat.

Urmările poveștii

Sentimentul de a fi în cadență cu providența lui Dumnezeu a inspirat un sentiment adânc de încredere în timp ce primii emigranți își puneau amprenta asupra pământului. Unii vorbeau despre noile așezări ca despre un „Israel american”, o nouă expresie în cadrul planului providențial al lui Dumnezeu.

Această încredere spirituală în sine s-a manifestat și printr-o atitudine din ce în ce mai negativă față de cei care (în opinia lor) nu făceau parte din această inițiativă „evlavioasă”. Acest lucru era legat și de credința de a fi cuceritorii unui „Canaan american”, într-un mod care combina denumirile spirituale ale Noului Testament („cetatea de pe munte”) cu strategiile Vechiului Testament (cucerirea). Această combinație avea să aibă consecințe de lungă durată.

Pe măsură ce emigranții din Massachusetts Bay se extindeau în interiorul teritoriului american, conflictele cu triburile locale de nativi americani creșteau. Iar atunci când au avut loc, acestea și-au asumat un caracter aproape exterminator, care își avea rădăcinile în utilizarea lor selectivă a Bibliei (aproape întotdeauna Vechiul Testament).

Această atitudine s-a manifestat mai întâi în viziunea lor asupra mortalității nativilor americani în fața bolilor europene. În unele părți din New England, aceasta a dus la rate de mortalitate de 90%. Acest lucru a fost interpretat ca un semn al providenței lui Dumnezeu. John Winthrop a exprimat acest punct de vedere într-o scrisoare pe care a scris-o în 1634: „Dumnezeu ne-a limpezit astfel titlul de proprietate asupra acestui loc”.

John White, care a sprijinit coloniile, dar nu a ajuns niciodată în America, s-a referit la o „defrișare” providențială, care a lăsat țărmurile estice „goale”. Imaginea era aceea a „buruienilor” curățate pentru a face loc unei „creșteri mai bune”. Două lumi erau pe un curs de coliziune. Aceasta a fost accelerată de o atitudine a emigranților care și-au asumat rapid drepturi prioritare asupra oricărui teren pe care îl doreau. Scriitorul puritan din New England, Increase Mather, a scris în 1676 despre „poporul păgân în mijlocul căruia trăim și al cărui pământ ne-a fost dat de Domnul Dumnezeul părinților noștri pentru o posesie legitimă”.

Cu mult înainte ca el să scrie aceste rânduri, violențele avuseseră deja loc. În 1636, a izbucnit un război între emigranții din New England și tribul Pequot. În 1637, o așezare Pequot de pe râul Mystic a fost distrusă într-o acțiune fără milă față de necombatanți. Aliații nativi americani ai englezilor au fost șocați; acesta era un nou tip de război. În curând, aveau să experimenteze mult mai multe astfel de războaie.

În 1675, resentimentele față de comportamentul englezilor și pierderea de terenuri au determinat mai multe triburi să se unească în ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Războiul regelui Filip. Acesta s-a desfășurat între 1675 și 1678 și a dus la distrugerea a aproximativ douăsprezece orașe de frontieră și la incendierea unui număr mare de gospodării. Războiul s-a extins rapid în ceea ce este acum Massachusetts, Rhode Island, Connecticut și până în nordul statului Maine. Doar Connecticut a supraviețuit fără o devastare comparabilă cu cea din alte zone, datorită alianței sale cu triburile locale care a rezistat. Un număr mare de emigranți au fost uciși în New England, dar aceste cifre au fost eclipsate de masacrele nativilor americani și de înrobirea supraviețuitorilor. A fost o politică de exterminare.

A fost un indiciu al lucrurilor care urmau să se întâmple pe măsură ce coloniile se extindeau ulterior spre vest. Și aceasta a fost însoțită de un sentiment de superioritate culturală și, într-adevăr, spirituală. Acest lucru ar fi putut fi însă evitat. În Pennsylvania, quakerii (ei înșiși persecutați în New England) aveau o relație mult mai bună cu nativii americani. Exterminarea nu era singura opțiune pe masă. Dar avea să devină opțiunea preferată pe măsură ce anii se scurgeau.

Această teamă de „celălalt” și intoleranța față de „diferență” au devenit o caracteristică a semi-teocrației instituite în Massachusetts Bay, în care slujitorii bisericii se bucurau de o influență politică uriașă. Această idee a unei Biserici și a unui stat separate – dar în care bisericile așteaptă un loc la masă atunci când vine vorba de luarea deciziilor politice – continuă să fie o caracteristică marcantă a SUA.

Experimentul evlavios de guvernare semi-teocratică a fost pus la punct de coroana britanică. În 1684, statutul Massachusetts Bay a fost anulat prin decizii regale la Londra. Apoi, începând cu 1686, diferitele așezări din New England au fost unificate ca Dominion of New England. În 1689, puterea a fost pentru scurt timp înapoiată coloniilor, dar, în 1691, regele William al III-lea a emis o altă cartă care a unificat fără echivoc coloniile sub autoritatea regală. Această zonă a fost denumită Provincia Massachusetts Bay. Mai fundamentală pentru politica puritană decât schimbarea numelui și a granițelor a fost decizia impusă provinciei, care extindea dreptul de vot la și la cei care nu erau dintre puritani. Aceasta a fost o decizie care a schimbat regulile jocului. Mișcarea a pus efectiv capăt semi-teocrației evlavioase. Dar nu a șters-o din memoria națională și culturală a SUA.

Ideea excepționalismului american divin va contribui la alimentarea viitoarei rebeliuni împotriva dominației britanice și a Constituției SUA care a însoțit-o. Aceasta va influența, de asemenea, ideea „Destinului evident” (Manifest Destiny), pe măsură ce SUA se extindeau spre vest în secolul al XIX-lea, în detrimentul nativilor americani.

Viața de apoi a unui mit fondator

Ideea excepționalismului divin, așa cum a fost declarată de Winthrop în 1630, continuă să aibă ecou în politica americană modernă. Ronald Reagan s-a referit în mod celebru la „cetatea strălucitoare de pe munte”, atunci când și-a exprimat viziunea pentru SUA în 1980. În 1989, el s-a referit din nou la „orașul strălucitor”, în discursul său de adio adresat națiunii. John F. Kennedy făcuse acest lucru anterior, în 1961, declarând că „vom fi ca o cetate pe un munte – ochii tuturor oamenilor sunt ațintiți asupra noastră”. Acești politicieni păreau să se conecteze la obiectivele puritanilor din secolul al XVII-lea. Ar putea un Nou Ierusalim fi într-adevăr ridicat în contextul Lumii Noi? A fost o contribuție puternică la conceptul de excepționalism american, care continuă să rezoneze și astăzi.

Începând din 1960, textul lui Winthrop din 1630 a fost citat de președinții John F. Kennedy, Lyndon B. Johnson, Richard Nixon, Jimmy Carter, Ronald Reagan, George H. W. Bush, Bill Clinton și Barack Obama. Proeminența modernă a cuvintelor lui Winthrop se datorează în mare măsură scrierilor lui Perry Miller (1905-1963), un cercetător de la Harvard de la mijlocul secolului trecut a istoriei și literaturii, care a susținut că înțelegerea de sine a SUA a început cu puritanii și care a găsit că acest lucru este cel mai bine reprezentat în predica lui Winthrop din 1630. Înainte de Miller, textul nu mai fusese sub lumina reflectoarelor.

În discursul său de inaugurare, în ianuarie 2017, Donald Trump a declarat: „Nu căutăm să impunem nimănui modul nostru de viață, ci mai degrabă să îl lăsăm să strălucească ca un exemplu. Vom străluci pentru ca toată lumea să ne urmeze”. Referința a evocat aceeași tradiție începută cu predica lui Winthrop din 1630.

Cu toate acestea, în lupta politică acerbă a Americii contemporane, este semnificativ faptul că Joe Biden – reflectând asupra campaniei electorale din 2016, pe care a descris-o ca fiind urâtă, divizivă și grosolană – a remarcat: „Ce mai cetate strălucitoare pe munte!”.

Așadar, unde se situează astăzi această expresie și acest concept în Statele Unite, profund divizate? Se poate spune că permanentul concept al „cetății așezată pe munte” presupune că națiunea are o natură creștină specifică. Dar istoria este mult mai complexă.

O „luptă pentru sufletul Americii”?

Încă din 1802, Thomas Jefferson vorbea despre „un zid de separare între Biserică și Stat”. Acest principiu clar este cuprins în Primul Amendament la Constituția Statelor Unite, din 1791. Articolul șase din Constituția SUA specifică, de asemenea, că „niciun test religios nu va fi niciodată cerut ca o calificare pentru orice funcție sau poziție publică în cadrul Statelor Unite”.

Tratatul de la Tripoli, dintre SUA și Tripolitania, care a intrat în vigoare în 1797, prevede (într-un mod care ar șoca mulți creștini americani moderni):

Deoarece guvernul Statelor Unite ale Americii nu este în niciun fel întemeiat pe religia creștină… și întru-cât statele menționate nu au intrat niciodată în vreun război sau act de ostilitate împotriva vreunei națiuni mehomite [adică islamice], se declară de către părți că niciun pretext provenit din opinii religioase nu va produce vreodată o întrerupere armoniei existente între cele două țări.

Cu toate acestea, în secolul al XIX-lea s-a dezvoltat o perspectivă conform căreia există ceva deosebit de creștin în SUA, în ciuda faptului că nu există o biserică de stat sau o fundație teocratică și în ciuda faptului că libertatea de gândire și de exprimare este consacrată în Constituția SUA, în primul său amendament.

Statele Unite au fost fondate, după cum reiese clar din dovezi, ca o republică seculară și, cu toate acestea, creștinismul a avut un impact enorm asupra discuțiilor și deciziilor politice. Și continuă să facă acest lucru. Ca urmare, în prezent, puține națiuni îl proclamă pe Dumnezeu atât de deschis precum S.U.A. Contribuția New England-ului și a laitmotivului „cetății de pe munte” la ADN-ul politic și cultural al S.U.A. continuă – la fel ca și dezbaterea cu privire la ceea ce înseamnă acest lucru.

În 2017, fostul guvernator al Arkansasului Mike Huckabee afirma: „Cred că lupta istorică a lui Trump pentru Casa Albă în 2016 ne amintește metaforic că și America se află într-o luptă istorică nu numai pentru viitorul său politic, ci și pentru sufletul său”.

Acest punct de vedere continuă să atragă mulți adepți. Dar există întrebări profunde. Reprezintă Trump și mișcarea MAGA o astfel de misiune? Majoritatea evanghelicilor americani cred că da. Alții nu ar fi deloc de acord. Mai general, cum ar trebui să influențeze principiile creștine o națiune? Susține Noul Testament un model de „dominionism” și semi-teocrație, dacă creștinii sunt aproape de centrul puterii, sau unul de slujire umilă, exemplu și persuasiune? Există vreun rol pentru lege și coerciție în sprijinul ideologiei creștine? Și poate vreun sector al societății să își impună viziunea religioasă asupra unei comunități moderne diverse și multiculturale? Cititorii vor avea, fără îndoială, răspunsuri diferite la aceste întrebări presante. Ceea ce este de netăgăduit este că, în 2024, se duce o bătălie pentru „sufletul SUA” și aceasta include întrebarea dacă o „cetate așezată pe un munte” poate/ar trebui să fie afirmată prin puterea politică? Și dacă da, cum?

Multe se vor decide în această toamnă conflictuală și turbulentă în S.U.A. Pe lângă dezbaterile privind economia, imigrația și granița sudică, în centrul atenției se află o discuție aprinsă cu privire la ce fel de națiune este și ar trebui să devină SUA. Mai este încă o „cetate așezată pe un munte” și ce înseamnă acest lucru în națiunea complexă a secolului XXI? Cum intervine credința creștină în această dezbatere despre SUA? Și care formă de credință creștină (pentru că credincioșii sunt la fel de polarizați ca națiunea lor)? Indiferent de rezultatul de pe 5  noiembrie, cuvintele din 1630 continuă să aibă ecou în SUA anului 2024.

Sursa: Christian Today

Articol preluat de pe: www.stiricrestine.ro