“Domnul este lângă toți cei ce-L cheamă, lângă cei ce-L cheamă cu toată inima.” (Psalmul 145:18)
Dumnezeu nu ne privește lacrimile fără să aibă lacrimi în inimă. Unul din poeții mei preferați este William Blake. El a spus corect când a scris:
Să nu crezi că poți un oftat ofta
Fără ca Făcătorul tău să fie lângă tine;
Să nu crezi că poți o lacrimă vărsa,
Fără ca Făcătorul tău să nu fie aproape.
Dumnezeu este așa de răbdător cu noi. Unul din scriitorii Vechiului Testament a făcut aluzie la faptul că Dumnezeu ne face patul când suntem suferinzi (vezi Psalmul 41:3). Așa de mult Îi pasă de noi. Am auzit de sfinți care au fost sfințiți când erau bolnavi. Unii s-au sculat de pe patul de suferință cu o nouă revelație a lui Dumnezeu. Eu nu sunt așa. Când mă îmbolnăvesc mă plictisesc și atât. Nu mă pot ruga. Nu pot gândi. Nu pot scrie. Nu pot face nimic. Nu fac decât să zac și să sufăr. Boala nu mi-a făcut niciun bine până acum. În pofida acestui lucru, știu că Făcătorul meu îmi simte durerea, mâhnirea și boala la fel de tare cum le simt eu.
Sunt al Tău, Doamne, și tânjesc să fiu cu Tine când sunt bolnav și când sunt sănătos. Tăria Ta e partea mea azi. Amin și amin.
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
