“Dar cine are bogățiile lumii acesteia, și vede pe fratele său în nevoie, și își închide inima față de el, cum rămâne în el dragostea lui Dumnezeu? Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.
Cineva m-a întrebat odată dacă cred că un creștin poate răni un alt creștin. N-a trebuit să cad pe gânduri și i-am răspuns pozitiv. Există în biserică un om care să nu fi fost rănit de un alt creștin și, pe deasupra poate chiar un creștin dedicat? De ce este posibil ca astăzi un om să se roage cu toată convingerea, în genunchi, iar mâine să rănească un alt creștin? De ce această inconsecvență? Nu ar trebui să fie creștinii imuni la acest gen de activitate? Răspunsul trist este că ne aflăm la jumătatea drumului dintre cer și iad. Îmi place să cred că aceste lucruri nu sunt făcute intenționat și că creștinii au grijă unii de alții. Cu toate acestea, tirania lumii ne afectează în acest fel. Trebuie să-mi examinez inima pentru a mă asigura că armonia mea interioară cu Domnul Isus Hristos este reflectată de armonia mea exterioară cu frații și surorile în Domnul. Acest lucru nu se întâmplă automat, ci este rezultat al disciplinei și închinării mele zilnice în fața lui Dumnezeu. Ceea ce este înăuntru va ieși în cele din urmă afară. Aceasta devine provocarea umblării mele zilnice cu frații și surorile mele în Domnul.
Tată ceresc, atingerea Ta a trezit în mine sentimente de bunătate față de semenul meu. Duhule Sfânt, călăuzește-mă în timp ce eu întind mâna cu dragoste și îndurare spre cei din jurul meu. Amin.
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
