“A plecat cerurile și S-a coborât: un nor gros era sub picioarele Lui. Călărea pe un heruvim și zbura, venea plutind pe aripile vântului.” (Psalmul 18:9-10)
Trebuie să recunosc că uneori îmi vine să întorc spatele multor lucruri care trec drept creștinism. Când unii spun că rugăciunea este ținerea unui sfat cu Dumnezeu, ați putea crede că Dumnezeu este antrenorul sau mijlocașul ori ceva de felul acesta, iar ei se strâng toți în jurul Lui. Dumnezeu dă semnalul și ei se pornesc. Ce monstruozitate fără noimă! Când vecinii romani au jerfit o scroafă pe altarul din Ierusalim nu au săvârșit ceva mai înspăimântător decât atunci când noi Îl tărâm jos pe Dumnezeul sfânt și Îl transformăm într-un ieftin Moș Crăciun pentru a-L putea folosi ca să obținem ce dorim. În cel mai bun caz, Dumnezeu nu este decât cea mai mare celebritate. Dacă Dumnezeu ar fi să vină acum pe pământ, oamenii ar dori ca El să meargă numaidecât la o emisiune televizată. Dacă Dumnezeu ar fi să vină acum pe pământ, ei ar face un reportaj intitulat: “Asta e viața Ta” și I-ar spune lui Dumnezeu cum a ajuns așa. Dumnezeu nu este decât cea mai mare celebritate. Între timp, creștinismul și-a pierdut demnitatea. Pentru că ne-am pierdut demnitatea și concepția despre Măreție, religia contemporană nu-L va cunoaște niciodată pe Dumnezeul impunător, sfânt, care merge pe aripile vântului și Își face din nori car.
Al meu Isus, Te iubesc pentru cine ești. Frumusețea Ta este mai presus de religia ieftină a vremurilor noastre și, dacă am avut vreodată nevoie să Te văd, Doamne, acum e acel moment. Amin.
