Roland Jaccard scria în „Tentaţia nihilistă” că ne trezim în fiecare dimineaţă în patul lui Procust, amputaţi de propriile vise, dar ajustaţi la dimensiunile realităţii.
E ceva ce-a simţit Iacov când lumina zilei a poposit pe chipul nedorit al Leei, dar Iacov nu s-a sinucis pentru că nimeni nu se omoară din iubire pentru o femeie (vorba lui Pavese), dar nici din cauza unei iubiri cu care n-ai ce face.
Dumnezeu n-a zis niciodată că dimineaţa e un timp minunat, ci unul de aşteptare. „Îmi ridic glasul spre Tine şi aştept.” Trăim pe pământul imperfect în care visele sunt înghesuite de-a valma în cutia Pandorei alături de îngrijorări, necazuri, trădări şi lacrimi.
Isus a zis că El e învierea şi viaţa, adică viaţa urmează după înviere şi asta înseamnă că ce trăim acum nu-i viaţă, ci existenţă profană şi pură şi de aceea e periculos să nu alunecăm în filosofia teniei. Suntem mai mult decât stomac.
Revenind la dimineţi, eu cred că ele sunt tot atâtea provocări (nu-mi place cuvântul dar nu găsesc la repezeală un sinonim) de a lua în piept existenţa asta şi a continua să visăm chiar şi cu ochii deşchişi.
O porţie cinstită de optimism e necesară pentru a rămâne cu mintea întreagă pentru că nu cred ce zicea Aristotel că oamenii nu-s egali de la natură, unii născându-se cu mentalitatea de sclavi. Cred că în funcţie de cum abordăm dimineţile putem fi sclavi sau regi, sub evenimente sau deasupra lor.
Pe cana de cafea scrieţi-vă „Pot totul în Hristos care mă întăreşte” și să nu uitați că somnul e fratele mai mic al morții. Treziti-va deci…
Sursă foto și text Facebook Vladimir Pustan
1 comment
Aveti mare dreptate iubiti fati vrem trezire si cu totii ar trebuii sa ne trezim mai ales tinerii copii mei inca ny se trezesc ma rog inaintea Domnului sa aduca trezire spirituala mai intii in casa mea si apoi in bisericiile noastre fiti binecuvintati de Domnul nostru