SĂ CREȘTI SAU SĂ STAI PE LOC
„Domnul să vă facă să creşteţi tot mai mult în dragoste unii faţă de alţii.” (1 Tesaloniceni 3.12)
„Voi alergaţi bine: cine v‑a tăiat calea ca să n‑ascultaţi de adevăr?” (Galateni 5.7)
„Cel fără prihană înverzeşte ca finicul, şi creşte ca cedrul din Liban.” (Psalmul 92.12)
O plantă a cărei creştere este întreruptă; un copac care nu ajunge niciodată la înălțimea la care ar fi trebuit să ajungă; un suflet omenesc care L‑ar fi putut glorifica pe Dumnezeu și care ar fi putut deveni o binecuvântare pentru semeni, dar care este schilodit pe dinăuntru, care s‑a oprit din dezvoltare din pricina unei particularități sau a unei diformități înnăscute – cât de dureros este să vezi asemenea lucruri!
Creştini a căror maturizare spirituală este blocată, întâlnim mai la tot pasul. Asemenea persoane au avut cândva un început bun, atunci când un moment de binecuvântare sau o perioadă mai lungă de har special au prilejuit revărsarea puterii divine, dar lucrurile n‑ar fi trebuit să se oprească aici. În inima unor astfel de credincioşi s‑au născut aspirații, iar cei din jur au putut constata cu bucurie începuturile transformării lor interioare, au observat zorii plini de speranță ai unei vieți noi.
Dar să presupunem că întâlnim una dintre persoanele acestea câțiva ani mai târziu, şi vrem să ştim ce s‑a întâmplat cu ea. Aflăm că n‑a căzut din credinţă și nici nu s‑a îndepărtat de calea mântuirii pe care o acceptase odinioară. Nu s‑a întors să slujească din nou lumea și păcatul, dar s‑a împotmolit undeva; creşterea sa spirituală s‑a blocat. Creştinul acela este mutilat lăuntric și oferă o imagine jalnică. Râvna de la început s‑a stins. Dragostea dintâi i s‑a răcit. Micile păcate, acele vulpi mici care strică viile înflorite, nu mai contează prea mult acum pentru el. Se mulțumește cu o viață spirituală mediocră și a renunțat să aspire la o sfințenie tot mai profundă și la o stare de desăvârșire, idealuri care pentru el au devenit ulterior lucruri de neatins. 89
În loc să se uite la Cristos – exemplul perfect – și să lase contemplarea frumuseții și slavei Lui să‑l transforme tot mai mult „din slavă în slavă” (vezi 2 Corinteni 3.18, n.red.), după chipul și asemănarea Domnului, el se măsoară cu standardul creștinilor obișnuiți și se consolează pentru eșecurile lui cu gândul la greșelile și imperfecțiunile altor oameni.
Nu e de mirare că parfumul și frumusețea vieții divine dispar încetul cu încetul, că strălucirea din ochi se stinge, că bucuria lui în Domnul și în puterea tăriei Lui scad până când din persoana respectivă nu mai rămâne decât o biată ființă umană care devine o dezamăgire cruntă pentru sine și pentru ceilalți. ––Sora Eva
Aş vrea, crescând, s‑ating maturitatea;
S‑ascult, să‑nvăţ şi să‑Ţi cunosc mai bine
Persoana, firea, voia, plinătatea
Şi astfel Tu să Te‑oglindeşti şi‑n mine,
Iar creşterea, când mi‑o observi, să fie
Pentru‑amândoi motiv de bucurie.
––John Bate90
Provocări zilnice pentru creștini // Edwin și Lillian Harvey
