„Va locui oare cu adevărat Dumnezeu pe pământ? Iată că cerurile și cerurile cerurilor nu pot să Te cuprindă, cu cât mai puţin casa aceasta pe care Ţi-am zidit-o eu!” (1 Împăraţilor 8:27)
Harul lui Dumnezeu în viața mea este o plenitudine copleșitoare de bunăvoință și bunătate. De-aș putea să-mi amintesc lucrul acesta și să-l înțeleg, nu ar mai trebui să fiu stimulat și distrat așa de mult. De-aș putea umbla amintindu-mi de harul lui Dumnezeu față de mine, care n-am nimic altceva decât demerit și sunt într-o harababură de nedescris, nu aș avea decât recunoștință pentru Dumnezeu în inima mea. Harul lui Dumnezeu este așa de vast, așa de enorm, așa de copleșitor, încât nimeni nu-L poate pricepe vreodată, nici trage nădejde să-l înțeleagă. Harul este bunătatea afectuoasă a lui Dumnezeu față de oameni. Ia gândiți-vă, ne-ar fi suportat Dumnezeu așa de multă vreme dacă ar fi avut doar o cantitate limitată de har? Dacă El ar fi avut doar o cantitate limitată din orice, nu ar mai fi fost Dumnezeu, întrucât, pentru ca Dumnezeu să fie Dumnezeu, trebuie să fie infinit. Nu poți folosi cuvântul “cantitate” când te referi la Dumnezeu, deoarece “cantitate” înseamnă o măsură, iar Dumnezeu nu poate fi măsurat. Nu-L poți măsura pe Dumneze în nicio direcție. Dumnezeu nu locuiește în nicio dimensiune și nu poate fi măsurat în niciun fel.
Te laud, Doamne, pentru harul Tău mântuitor care este din belșug pentru mine prin scumpul Tău Fiu, Domnul Isus Cristos, Mântuitorul meu. Numele Lui fie lăudat. Amin.
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer