„Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greșelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi).” (Efeseni 2:4-5)
Apostolul Pavel nu a încercat niciodată să explice ispășirea. Niciunul dintre apostoli nu a încercat să o explice în epistolele Sale. Părinții din biserica primară nu au încercat niciodată. Doar când a apărut influența grecească au început să despice firul în patru și să ne dea o explicație. Eu apreciez acele explicații, dar, în ce mă privește, stau și mă uit la El, spunând: “Nu știu. Nu știu.” Nu știu cum a făcut-o ori ce înseamnă totul, mai mult decât un copilaș de doi ani care se uită la mama lui și o întreabă: “Mamă, cum am ajuns aici?” Mama zâmbește și îi răspunde: “Vei afla mai încolo.” Nu încearcă să explice unui intelect de doi ani. Nu cred că Dumnezeu va spune vreodată: “Vei afla mai încolo.” Cred că va zice: “Crede în Fiul meu.” Ce aparține pământului, Dumnezeu ne lasă să aflăm. Ce aparține cerului, El ține în inima Lui mare și nu va spune nici măcar îngerilor, și poate că nu ne va spune nici nouă. Poate că ar trebui să încetăm a ne căzni să înțelegem și ar trebui doar să stăm minunându-ne și uimindu-ne de uluitorul har al lui Dumnezeu în ispășire.
Tată ceresc, tot ce pot spune este: Oh, minunăția ispășirii și măreția acestor lucruri! Pot vorbi prea mult despre ea? Pot cânta prea mult despre ea? Mă pot ruga prea mult mult în legătură cu ea? Cred că nu și voi continua să umblu după lucrul acesta tot restul zilelor mele. În numele lui Isus, amin.
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
