„Totuși El suferinţele noastre le-a purtat și durerile noastre le-a luat asupra Lui, și noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” (Isaia 53:4-5)
Când medităm la doctrina ispășirii, trebuie să reținem că este lucrarea obiectivă a lui Hristos, ceea ce a făcut El pe cruce. El a făcut asta înainte ca vreunul dintre noi, cei de azi, să trăim. Această lucrare a fost realizată în singurătate, la umbra crucii. Isus a realizat lucrarea de ispășire acolo, pe cruce. Sulița I-a străpuns coasta; cuiele I-au străpuns mâinile și picioarele. Durerea asociată cu acest lucru ne depășește capacitatea de înțelegere. Însă Isus S-a despărțit de Tatăl în acel moment, ceea ce a fost mai dureros pentru El decât orice durere fizică pe care a îndurat-o. Despărțirea de Tatăl a fost prețul ispășirii. Ispășirea ar fi putut fi făcută fără a afecta pe nimeni. Adevărul este că a fost făcută și totuși sunt milioane care mor neafectați de ea. A fost un act exterior, un act obiectiv, ceva făcut dincolo și în afara noastră. Iată frumusețea lui: acest act, pe care El l-a făcut singur, în întuneric, face posibilă îndreptățirea, aducându-i pe oameni împăcați, bărbați și femei, la Dumnezeu.
Doamne, ce scumpă e ispășirea pentru mine. Indiferent de circumstanțe, indiferent de probleme, sângele Domnului Isus Hristos m-a făcut liber – liber să mă închin și să Te ador tot restul zilelor mele. Amin și amin.
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
